Crucea Roșie Română lansează apelul umanitar “Umanitatea nu are granițe”
Publicat de Corina Muntean, 27 februarie 2022, 13:09
Crucea Roșie Română își exprimă profunda îngrijorare cu privire la deteriorarea rapidă a situației din Ucraina ce are consecințe devastatoare asupra populației civile. Sute de mii de oameni care locuiesc aproape de zona de contact se confrunta în mod regulat cu lipsa accesului la alimente, apă și electricitate. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor ucraineni care și-au părăsit țara, Crucea Roșie Română lansează apelul umanitar “Umanitatea nu are granițe”.
Donațiile pot fi făcute prin intermediul paginii de internet a Crucii Roșii Române: www.crucearosie.ro sau direct în conturile campaniei deschise la BRD Agenția Piața Romana:
RO76BRDE410SV07590484100 (Lei)
RO12BRDE410SV31714694100 (Euro)
RO88BRDE410SV36413794100 (USD)
În completarea acestor activități, Crucea Roșie Română oferă sprijin uman si logistic în spatiile de cazare puse la dispoziție de autoritățile statului, în punctele de triaj, acordă prim ajutor de bază, suport psihosocial și serviciu de restabilire a legăturilor de familie.
Sorin Șchiopu