Crucea de pe Masivul Caraiman a trecut în administrarea MApN
Publicat de radiomures, 15 martie 2016, 08:39
Monumentul Eroilor-Cruce de pe Masivul Caraiman a trecut în administrarea Ministerului Apărării Naționale pentru a fi reabilitat, informează un comunicat de presă al MApN .
Protocolul și procesul verbal prin care imobilul a trecut din domeniul public al Orașului Bușteni în domeniul public al statului și în administrarea MApN au fost semnate astăzi. Predarea s-a realizat în scopul reabilitării de către MApN a monumentului reper al unității naționale, construit în memoria militarilor români căzuți în luptele primei conflagrații mondiale”, adaugă comunicatul menționat.
Potrivit datelor ministerului, crucea are o înălțime de 28 de metri și două brațe de câte șapte metri fiecare.
Este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu din beton armat înalt de 7,5 metri. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul crucii.
Foto: www.iuliablaja.ro