Criză de personal la Serviciul de Ambulanță Județean Harghita
Publicat de Andrei Borz, 17 ianuarie 2023, 15:45
Serviciul de Ambulanţă Judeţean a cerut ieri ajutorul Ministerului Sănătăţii pentru a nu ajunge într-un blocaj cauzat de lipsa de personal.
În scrisoare se subliniază faptul că a crescut numărul intervenţiilor, atât urgenţele de tip cod roşu, cât şi transferurile interspitaliceşti ale pacienţilor critici.
Directorul SAJ Harghita, dr. Peter Szilard, a arătat că medicii de familie sunt obligaţi să obţină un atestat în domeniul asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească, în urma unor cursuri care durează şase luni, ceea ce va îngreuna şi mai mult activitatea şi asigurarea liniei de gardă.
Până acum au fost 4 medici angajați, bine, sunt și medici rezidenți dar, din păcate, legislația nu permite pentru medici specialiști, medici de medicină de familie, dacă nu au atestatul de 6 luni, să profeseze, să activeze pe mașinile de tip C2. Dacă legislaţia nu va fi schimbată şi medicul respectiv nu poate să se deplaseze la cazurile critice, o să ajungem că după februarie nu o să putem să facem faţă la solicitări de tip zero şi la transferuri interclinice.
Serviciul de Ambulanţă Harghita mai dispune acum de doi medici la Miercurea-Ciuc şi de unul la Gheorgheni.
Revine dr. Peter Szilard
Niciodată nu am crezut că vom ajunge aici să avem mașini bine dotate, avem personal bine pregătit, dar o verigă este slabă. Lipsa medicilor pot să spun că e cea mai acută la Serviciul de Ambulanță Județean Harghita.
Criza medicilor din județul Harghita este greu de gestionat, iar o situație similară se regăsește și în rândul medicilor de familie, spune președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba.
Lipsa medicilor de familie din județ devine o problemă acută și crește de la o zi la alta. Cele mai multe lucruri le-ar putea face parlamentarii, Guvernul, să facă mai atractivă această meserie. Noi putem să susținem locuințe de serviciu pentru medicii de familie.
Anul trecut, Serviciul de Ambulanţă Harghita a avut peste 40.000 de apeluri, iar o treime din acestea au fost de cod roșu.
Raluca Creţ