Criza a fost deblocată: medicii de familie mureșeni și-au reluat activitatea
Publicat de Rotar Mirela, 14 decembrie 2023, 12:13 / actualizat: 14 decembrie 2023, 13:57
Restanțele datorate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) către medicii de familie pentru serviciile prestate în luna octombrie vor fi plătite în această săptămână.
Prin urmare, activitatea a fost reluată de medicii de familie care, în ultima perioadă, au consultat doar urgențele.
În 18 decembrie va fi, însă, următorul termen de decont, pentru luna noiembrie când, mai puțin de jumătate din bani vor fi virați în conturi, precizează președintele Patronatului Medicilor de Familie Mureș, dr. Iulia Băilă:
Ne-a anunțat doamna director (CJAS) că s-a semnat fila de buget, a venit finanțare către județe și, drept urmare, vom primi restanța lunii octombrie. Noi, însă de ieri (miercuri – n.r.) ne-am reluat activitatea. Din câte am aflat, decontul pe luna noiembrie va fi tot parțial, în funcție de suma alocată prin deblocarea altor sume de la Ministerul de Finanțe, plata va fi maxim 40-50% din activitatea lunii noiembrie.
Tot în această săptămână, vor primi o parte din restanțe și spitalele mureșene, respectiv banii necesari pentru salarii, dar și ceilalți furnizori, inclusiv laboratoarele de analize medicale, informează conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș.
Autor: Cristina Bulbescu