Cristian Cioacă va fi judecat în stare de arest preventiv
Publicat de radiomures, 31 ianuarie 2013, 00:00
Poliţistul a fost adus astăzi în faţa judecătorilor de la Tribunalul Argeş, pentru a i se analiza legalitatea măsurii arestului preventive. Cioacă nu a găsit mai multă înţelegere pentru a fi lăsat în libertate pe perioada procesului în „cauza Elodia”, sub acuzaţia de omor calificat şi profanare de morminte. Astfel, el se va întoarce în Penitenciarul Colibaşi din Argeş. Următoarea lui ieşire de după gratii, sub escortă, va fi în 28 februarie, pentru a fi adus la Braşov, la Curtea de Apel. Pentru atunci a fost programat următorul termen în dosarul infracţiunilor informatice, ce ar fi trebuit să se judece azi, în prezenţa lui cioacă. Dar, pentru că inculpatul nu ar fi putut ajunge de la Argeş la Braşov în timp util, s-a cerut amânarea cauzei.Reamintim că cel acuzat de uciderea şi tranşarea soţiei sale, Elodia Ghinescu, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, a fost arestat preventiv în 5 decembrie, la propunerea anchetatorilor din Parchetul General. Ancheta a fost anevoioasă, costurile scoase din bugetul de stat pentru acest caz fiind aproximate la 125.000 de lei.
Dorin Duşa