Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Creștinii sărbătoresc azi Schimbarea la Față a Domnului

Creștinii sărbătoresc azi Schimbarea la Față a Domnului

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 august 2021, 08:49 / actualizat: 6 august 2021, 11:21

Sărbătoarea aminteşte de arătarea lui Iisus pe Muntele Tabor într-o lumină divină înainte de Răstignire. Pentru credincioşii care ţin Postul Sfintei Mării, este dezlegare la peşte şi la vin.

După rânduiala laică, Probajele marchează pragul despărţirii de vară, când natura îşi schimbă veşmintele, dar şi oamenii, tot acum trebuie să-şi schimbe atitudinea faţă de semenii lor, astfel ca totul să fie orientat spre bine, spre iertare şi spre bucurie.

Important este ca fiecare dintre noi să fie preocupat în această zi de primenirea veşmintelor sufletului. Probajele, adică Schimbarea la Faţă a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este un îndemn la meditaţie pentru toţi creştinii.

Când Mântuitorul a urcat din nou pe Muntele Taborului pt rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl au fost martori doar trei dintre ucenicii săi: Petru, Iacov şi Ioan, care au văzut minunea schimbării, Slava Lui cea negrăită, faţa luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada. De aceea, la Probaje toate se schimbă, în momentul trecerii de la vară la toamnă: apele se răcesc, buruienile şi florile câmpului pălesc, berzele se cârduiesc şi se îndreaptă spre ţinuturi mai calde.

Şerpii, şopârlele şi toate vietăţile intră în pământ la adăpost, dar semnul cel mai trist pentru sufletul omului este faptul că frunza codrului începe să se îngălbenească.

Aşa cum chipul omului este oglinda sufletului tot aşa şi codrul îşi schimbă înfăţişarea după vreme şi după vremuri.

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 14:33

Lovire sau alte violențe și distrugere, la Școala Gimnazială George Coșbuc din Târgu Mureș

Poliția municipiului Târgu Mureș a fost sesizată azi, în jurul orei 11.00 de către reprezentanții unei școli gimnaziale cu privire la un...

Lovire sau alte violențe și distrugere, la Școala Gimnazială George Coșbuc din Târgu Mureș
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 14:14

S-a lansat oficial StartUp Nation, la Miercurea Ciuc

Evenimentul de lansare a avut loc astăzi la sediul CJ Harghita, în prezența a peste 150 de participanți, experți în accesarea fondurilor și...

S-a lansat oficial StartUp Nation, la Miercurea Ciuc
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 12:53

Percheziții într-un dosar ce privește săvârșirea unor infracțiuni silvice, la Brașov

Polițiștii brașoveni pun în aplicare 10 percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea infracțiunilor de „tăiere...

Percheziții într-un dosar ce privește săvârșirea unor infracțiuni silvice, la Brașov