Creştinii sărbătoresc astăzi Schimbarea la Faţă a Domnului

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 august 2019, 08:25 / actualizat: 7 august 2019, 16:37
Această sărbătoare aminteşte de arătarea lui Iisus pe Muntele Tabor într-o lumină divină înainte de Răstignire. Pentru credincioşii care ţin Postul Sfintei Mării, este dezlegare la peşte şi la vin.
Despre semnificaţia religioasă a sărbătorii, Remus Rădulescu:
Trei ucenici ai lui Iisus Hristos au fost martorii cele mai evidente revelații: că învățătorul lor era mai mult decât un simplu om. Petru, Iacov și Ioan au văzut, pe Muntele Tabor, o lumină orbitoare care iradia din trupul lui Iisus. Aşa descriu evangheliile momentul Schimbării la Față. Iisus Hristos era flancat de două personaje ale Vechiului Testament: Moise şi Ilie, iar un glas din cer l-a prezentat pe Iisus, ca pe Fiul lui Dumnezeu de care oamenii să asculte. Se întâmpla totul cu puțin timp înainte ca Hristos să fie condamnat la moarte şi răstignit. De aceea, teologia creștină interpretează Schimbarea la Față a Domnului ca pe un gest prin care el a vrut să îi întărească pe discipolii săi în credinţa că este şi Dumnezeu şi că destinul său nu avea să se încheie pe cruce.