Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc a doua zi de Paşti

Publicat de Corina Muntean, 20 aprilie 2020, 08:51 / actualizat: 20 aprilie 2020, 22:00
La începutul Săptămânii Luminate credincioşii se salută cu „Hristos a Înviat!” Slujba Sfintei Liturghii, din a doua zi de Paşti, va fi oficiată în toate lăcașurile de cult de confesiune ortodoxă sau greco-catolică, începând cu ora 10.00. Despre semnificaţiile Săptămânii Luminate, Remus Rădulescu:
Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creştinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paşti, în biserici se oficiază aceeaşi slujbă care a avut loc în noaptea Învierii şi Sfânta Liturghie. Veşmintele preoţilor sunt de culoare albă şi la fel odăjdiile folosite în biserică. Preoţii poartă în mână atunci când binecuvintează în timpul slujbelor aceeaşi lumânare aprinsă pe care au purtat-o în noaptea de Paşti. Toate acestea nu pot fi văzute de credincioşi decât online, întrucât prezenţa lor în biserici este restricţionată din cauza pandemiei. În această săptămână totul stă sub semnul luminii, simbolul Învierii lui Hristos. Salutul obişnuit a fost înlocuit încă de ieri cu un salut-mărturisire: „Hristos a înviat!/Adevărat a înviat!”, care exprimă public credinţa în Înviere.