Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dumitru cel Nou
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dumitru cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului, ale cărui moaşte se găsesc în Catedrala Patriarhală.
Publicat de Rotar Mirela, 27 octombrie 2024, 09:25 / actualizat: 27 octombrie 2024, 17:03
Sfântul Dimitrie cel Nou a fost un călugăr care s-a născut în secolul al XIII-lea în satul Basarabovo, lângă orașul bulgăresc de astăzi Ruse. Era dintr-o familie modestă și ca să se poată întreține, s-a angajat păstor la turmele satului.
A fost atras de viața în singurătate. A păstorit o vreme oile și vacile sătenilor din Basarabovo, dar apoi s-a hotărât să se retragă într-o mănăstire din apropiere. După ce s-a călugărit și-a ales ca și chilie o peșteră pe malul râului Lom. Nu se știe cât a trăit acolo. A fost găsit după moarte. Sătenii l-au descoperit printr-o minune.
Călugărul s-a arătat în visul unei tinere bolnave și i-a indicat locul unde îl va găsi. I-a spus că dacă se va atinge de trupul său, se va vindeca. Sătenii au săpat în locul indicat și au găsit trupul întreg al sfântului cuvios Dimitrie. Moaștele sale au ajuns la București în anul 1774, în timpul războiului ruso-turc. De atunci este ocroditorul spiritual al capitalei și al Munteniei.
Sursa; RRA