Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul mare mucenic Gheorghe
Publicat de Andrei Borz, 23 aprilie 2023, 12:59
Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul mare mucenic Gheorghe, martir din secolul al 4 – lea, patronul spiritual al Forţelor terestre române.
Mai multe despre cine a fost Sfântul Gheorghe, ne spune Remus Rădulescu:
Marele mucenic Gheorghe a fost ofițer de rang înalt în armata romană în timpul împăratului Dioclețian. A urcat în ierarhia militară datorită priceperii sale în ale războiului, era foarte apreciat la curtea imperială, avea însă o religie interzisă încă în secolul al IV lea în Imperiul Roman. Împăratul Dioclețian credea că insuccesele armatei sale se datorau creștinilor care nu voiau să jertfească zeilor războiului, așa că îi prigonea pe creștini. Gheorghe a fost și el victima persecuției, a fost închis și torturat pentru a renunța la Creștinism. Nu a cedat și a fost executat prin tăierea capului. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai cinstiți sfinți în Creștinism, fapt dovedit de numărul mare de oameni care îi poartă numele și alegerea lui ca ocrotitor al multor orașe. Sfântul Gheorghe fiind un sfânt militar este și patronul spiritual al Forțelor Terestre Române.
Sursa: romania-actualitati.ro