Creştere semnificativă a numărului de fracturi şi entorse provocate de căderile pe gheaţă în Harghita

Publicat de Corina Muntean, 26 ianuarie 2018, 17:50
130 de persoane s-au prezentat, în decurs de câteva zile, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, după ce au suferit fracturi, entorse sau contuzii, în urma căderilor pe gheaţă.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, dr. Demeter Ferenc, a declarat astăzi, pentru Agerpres, că în perioada 17-25 ianuarie, au avut nevoie de îngrijiri medicale 60 de persoane care au suferit fracturi, 40 diagnosticate cu contuzii, 30 care au suferit entorse şi trei care au avut luxaţii.
Pacienţii sunt atât din Miercurea Ciuc, cât şi din localităţile limitrofe.
În toate cazurile, persoanele respective au căzut, după ce au alunecat pe gheaţă.
Faţă de o săptămână obişnuită de iarnă, se înregistrează o creştere cu 50 la sută a numărului de fracturi şi cu aproape 20 la sută a cazurilor de entorse.