Crește numărul incendiilor de vegetație uscată

Publicat de MIRELA ROTAR, 26 martie 2019, 14:15
Cu toate că în județul Covasna incendiile de miriști au fost mai multe decât în aceași perioadă a anului trecut, numărul lor este destul de mic și pe suprafețe restrânse.
Potrivit purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marian Tolvaj, județul este unul de munte, iar încălzirea vremei este întârziată:
Am avut 19 incendii pe suprafețe foarte mici, de 300-400 de metri pătrați, care au cuprins o suprafață totală de circa 6 hectare. Comparativ cu anul trecut, suntem la jumătate deja, întrucât am avut atunci 38 de intervenții de acest gen. Ca și particularitate, în 2018 am avut în aceeași perioadă o serie de inundații, iar în luna martie aveam încă zăpadă, iar având în vedere că vremea va fi tot mai frumoasă, ne așteptăm la noi incendii. Dar am luat măsuri, am informat toate primăriile și specialiștii Inspecției de prevenire efectuează controale la localități, împreună cu pompierii din cadrul serviciilor voluntar și informează cetățenii în acest sens.
Și în județul Harghita incendiile de vegetație au apărut o dată cu încălzirea vremii, iar pompierii prevăd o creștere a numărului acestor evenimente.
Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu:
Pompierii harghiteni au fost antrenați în 11 misiuni de stingere a arderilor necontrolate, fiind afectate aproximativ 25 de ha de vegetație uscată, 2 mc de lemn și 40 de metri liniari de gard împrejmuitor. Comparativ, în 2017 s-au înregistrat 215 incendii de vegetație uscată iar în anul 2018 un număr de 130, o scădere cu aproape 40 la sută, lucru pe care ni-l dorim și pentru anul în curs. De aceea, facem un apel către cetățeni pentru a-i determina la renunțarea la igienizarea terenurilor prin incendiere.
În județul Mureș s-au înregistrat peste 30 de incendii de vegetație, doar în ultimele zile, iar numărul acestora este în creștere, susțin reprezentanții ISU.
Cetățenilor li se reamintește că pentru a arde resturile de vegetație și cele menajere, au nevoie de un permis de lucru cu focul, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, Cristian Virag:
Subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș au intervenit la 10 incendii de vegetație uscată și resturi menajere. De asemenea, serviciile voluntare pentru situații de urgență au intervenit la un număr de 17 incendii. Reamintim cetățenilor, care doresc să incendieze vegetația uscată de pe pajiști precum și alte resturi menajere provenite din gospodăria proprie, că acest lucru este interzis fără obținerea permisului de lucru cu focul.
Pompierii atrag din nou atenție că aceste incendii de vegetație pot atrage incendierea locuințelor, a gospodăriilor sau a pădurilor din apropiere.
Nerespectarea prevederilor legale în acest domeniu atrage după sine sancțiuni contravenționale cu amenzi cuprinse între 1.000 și 6.000 de lei pentru persoane fizice și 25.000 și 50.000 de lei pentru persoanele juridice.
Valeriu Russu