Crește numărul cultivatorilor de usturoi din județul Mureș
Publicat de Corina Muntean, 19 decembrie 2019, 18:20 / actualizat: 19 decembrie 2019, 19:28
Nivelul ridicat al programului de minimis pentru usturoi, care din acest an a fost stabilit la 3.000 de euro pe hectar, a dus la creşterea suprafeţelor cultivate cu usturoi, în judeţul Mureş fiind deja şase cultivatori cu un total de 7,5 hectare.
Producătorii români de usturoi susţin că prin aceste subvenţii încep să câştige teren în faţa concurenţei chinezeşti şi turceşti, întrucât pot acoperi din ce în ce mai mult cererile de pe piaţă, însă deocamdată majoritatea producţiei este desfăcută în târguri, în pieţe şi în aprozarele mici.