Crescătorii de porci din judeţul Mureş pot primi sprijin financiar
Publicat de radiomures, 20 iulie 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 10:29
Până în 15 august ei pot depune cereri la APIA pentru plăţi privind bunăstarea animalelor.
Beneficiarii trebuie să respecte cerinţele Uniunii Europene.
Sumele care se acordă anual acoperă costurile suplimentare ale fermierilor privind aplicarea măsurilor de bunăstare a animalelor.
În Mureş peste 50 de crescători ar putea depune cereri pentru acest sprijin, a arătat directorul Agenţiei Judeţene pentru Intervenţii în Agricultură, Ioan Tet.
Suma totală pe care o poate primi un crescător pe această măsură variază între 100 şi 275 de euro.
Raluca Creţ