Cresc solicitările la Ambulanţa Mureş, din cauza căldurii
Publicat de radiomures, 18 iunie 2012, 00:00
La acest sfârşit de săptămână nu au fost înregistrate cazuri de leşin în stradă din cauza temperaturilor ridicate, însă la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mureş au crescut solicitările medicale din cauza căldurii.
Echipajele de urgenţă au intervenit în doar 24 de ore la peste 200 de cazuri medicale, cu 10% mai multe ca într-o zi obişnuită.
Cele mai frecvente solicitări au fost pentru afecţiunile cardiovasculare, neurologice şi epileptice, spune şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mureş, dr. Ioan Ivanici.
Meteorologii au anunţat de mâine temperaturi caniculare, astfel că medicii de urgenţă se aşteaptă ca numărul cazurilor medicale să crească.
Specialiştii ne recomandă să avem grijă să consumăm multe lichide, mai ales apă, fructe şi legume, iar grupele de risc, respectiv vârstnicii, bolnavii cronici şi copiii mici să evite ieşirea din casă între orele 11 şi 16.
Îmbrăcămintea trebuie să fie de culori deschise şi din fibre naturale iar ochelarii de soare şi pălăriile ne protejează şi ele de efectele nocive ale razelor solare.
În zilele caniculare nu trebuie consumat alcool deoarece favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină şi de zahăr iar pe parcursul zilei este bine să facem duşuri calduţe, fără a ne şterge de apă, iar dacă avem aer condiţionat aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
Cristina Bulbescu