Creditarea ipotecară a crescut spectaculos în ultimii ani
Publicat de Corina Muntean, 28 ianuarie 2020, 16:56 / actualizat: 28 ianuarie 2020, 19:56
Cu 55% este media de creștere a creditelor ipotecare din ultimii 5 ani, arată cifrele BNR, acesta fiind de altfel și produsul de bază pe zona de retail a băncilor după criza economică.
Creditul ipotecar a fost salvat, însă, de programul Prima Casă care, fără implicarea statului, ar fi suferit enorm, în condițiile în care recesiunea a lovit în plin piața imobiliară, spun specialiștii.
Soldul creditelor ipotecare a crescut în ultimii 5 ani cu aproape 45 % în Mureș, cu 62 % în Sibiu, cu 67 % în Brașov și doar cu 14 % în Harghita.
Cele mai efervescente piețe sunt în Timiș (77%), Cluj (76%) și Iași (70%):
Chiar și așa, ponderea creditelor pentru locuințe în Produsul Intern Brut este de 8%, adică jumătate din media țărilor din regiune, spune analistul economic din Târgu-Mureș, Lucian Savu:
Ponderea creditului ipotecar din Produsul Intern Brut, de circa 8%, este în creștere cu 40-50% față de acum 5 ani, ceea ce față denotă o cerere de locuințe alături de care au venit și băncile cu susținere prin intermediul statului cu programul ”Prima Casă”. Deci, este o premisă importantă, construirea de locuințe prin implicarea statului, cifrele fiind relevante în acest sens. Pe de altă parte, se observă că județul Mureș nu are o creștere atât de intensă și atât de bună cum ar dori toți mureeșenii…
Piața imobiliară s-a dezvoltat mult în ultimii ani în județul Mureș, dar încă nu se construiește atât de mult cât se cere.
În plus, este necesară continuarea programului ”Prima Casă”, altfel creditele se vor scumpi și acest sector va înregistra un regres, a mai precizat pentru Radio Târgu-Mureș, analistul Lucian Savu:
Există o dinamică pozitivă. Lucrurile se mișcă în domeniul imobiliar (în Mureș) pentru că este un domeniu atractiv, este nevoie de locuințe dar poate că ar trebui mai multă finanțare și așa după cum se aude, pentru că sunt tot felul de evaluări, s-ar putea să se renunțe la acest program ”Prima Casă”. Eu cred că nu ar trebui să se renunțe pentru că motorul dezvoltării economice este reprezentat de domeniul construcțiilor, cu atât mai mult cu cât în România avem peste 40 % (47%) rata de supraaglomerare a locuințelor deși avem un grad mare de proprietate, pentru că avem cel mai mare grad de proprietate din Uniunea Europeană.
Programul “Prima Casă” funcţionează, are un plafon de două miliarde de lei şi nu au fost schimbate nici criteriile de acordare a creditului, a declarat, ieri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu. Oficialul mai spune că dacă au fost semnalate probleme, acestea provin de la unele bănci care au renunțat la program.
Cîțu a precizat că plafoanele pentru acest program au fost stabilite în 2016 și anume 2,5 miliarde de lei pentru 2017, două miliarde pentru 2018, două miliarde pentru 2019, două miliarde – 2020 și 1,5 miliarde în 2021.
Cristina Bulbescu