Covasna: Soţi bănuiţi că şi-ar fi ţinut fiica legată cu un lanţ de dulap, arestaţi preventiv

Publicat de Rotar Mirela, 6 aprilie 2023, 07:03
Doi soţi din oraşul Baraolt, bănuiţi că şi-ar fi sechestrat fiica în locuinţă, ţinând-o legată cu un lanţ de dulap, au fost arestaţi preventiv, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Covasna.
Potrivit sursei citate, fata, în vârstă de 28 de ani, ar suferi de afecţiuni psihice.
Poliţiştii s-au deplasat marti la imobilul celor doi soți, unde au găsit-o pe tânără legată de picior, cu un lanţ, de un dulap din locuinţă. Părinții acesteia au fost reţinuți pentru 24 de ore, iar ulterior au fost arestați preventiv, fiind cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.
Sursa: AGERPRES