Covasna: Percheziţii într-un dosar de înşelăciune, fals şi uz de fals în contracte de consultanţă

Publicat de MIRELA ROTAR, 28 aprilie 2021, 17:31
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna au efectuat, azi, trei percheziţii la sediile unor firme şi domiciliile unor persoane bănuite de înşelăciune, fals material în înscrisuri şi uz de fals în contracte de consultanţă.
Potrivit IJP Covasna, faptele cercetate constau în ‘inducerea în eroare a unor persoane fizice şi juridice prin falsificarea unor înscrisuri subsecvente unor contracte de consultanţă pentru obţinerea unor fonduri sau accesarea unor măsuri de sprijin finanţate din fonduri publice’.
Prejudiciul estimat este de aproximativ 240.000 de lei.