Covasna: Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe aniversează 10 ani de la înfiinţare
Publicat de Andrei Borz, 6 februarie 2023, 17:43
Muzeul cinegetic din Sfântu Gheorghe va aniversa, în 12 mai, un deceniu de existenţă, perioadă în care a avut peste 80.000 de vizitatori. Acesta funcţionează într-o clădire monument istoric aflată în centrul municipiului, reabilitată de Primărie cu fonduri europene.
Muzeul cuprinde o bogată colecţie de trofee, arme de vânătoare, documente şi fotografii, majoritatea provenind din colecţiile particulare ale unor vânători din zonă.
Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe este închis vizitatorilor pe parcusul acestei luni, din cauza executării unor lucrări interioare de întreţinere, urmând să fie redeschis cel târziu pe 1 martie, dar trenuleţul turistic, Centrul ecvestru şi Şcoala Pădurii de la Şugaş Băi, coordonate tot de asociaţia Vadon, îşi continuă activitatea.