Covasna: Mai multe unităţi de învăţământ, dotate cu laboratoare şi microbuze şcolare prin PNRR
Publicat de Stan Lucian, 13 septembrie 2024, 14:45
Mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Covasna, majoritatea aflate în mediul rural, vor fi dotate cu laboratoare şi microbuze şcolare, a anunţat conducerea Consiliului Judeţean.
Potrivit sursei citate, 23 de şcoli vor primi echipamente pentru laboratoarele de Ştiinţe ale naturii, care vor putea fi folosite la orele de biologie, fizică şi chimie, iar 17 localităţi vor primi microbuze electrice achiziţionate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Cele două proiecte majore au o valoare totală de 72 milioane de lei.