Covasna: Festivalul baloanelor cu aer cald – timp de patru zile, lângă Târgu Secuiesc

Publicat de Rotar Mirela, 28 septembrie 2022, 13:53
Localitatea Băile Fortyogo, de lângă municipiul Târgu Secuiesc, va găzdui, în perioada 29 septembrie – 2 octombrie, Festivalul baloanelor cu aer cald X Balloon Fest, organizat cu sprijinul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna.
Potrivit organizatorilor, 12 baloane multicolore vor oferi publicului un spectacol extraordinar, iar cei dornici se vor putea plimba cu acestea sau vor putea opta pentru zboruri ancorate.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc joi, la ora 16,00, iar evenimentul se va încheia duminică seara cu o petrecere în aer liber.
Pe parcursul celor patru zile ale festivalului vor avea loc numeroase activităţi pentru public, cum ar fi zbor în tandem cu paramotorul, concerte, spectacole de animaţie pentru copii, proiecţii de filme şi discotecă în aer liber.
Biletul de intrare la festival este de 20 de lei de persoană.