Covasna: Două case şi două anexe gospodăreşti din Barcani distruse într-un incendiu

Publicat de APETRI MARGARETA, 17 mai 2024, 13:47 / actualizat: 17 mai 2024, 16:20
Două case şi două anexe gospodăreşti din localitatea Barcani au fost distruse într-un incendiu izbucnit azi dimineaţă, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna.
Potrivit sursei citate, 30 de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului, care s-a soldat cu pagube materiale însemnate.
În urma incendiului au fost afectate două gospodării pe o suprafaţă totală de aproximativ 380 de metri pătraţi, iar două persoane au suferit atac de panică şi au fost asistate de către echipajul SAJ.
O comisie de cercetare urmează să stabilească în scurt timp cauza incendiului.
Autorităţile locale au mulţumit pompierilor pentru intervenţia rapidă şi au lansat o campanie de sprijinire a celor două familii afectate de incendiu.
Astfel, duminică la ora 11,00 cei care doresc să ajute în orice fel sunt rugați să vină la sediul Primăriei Barcani.