Covasna: ‘BookStaţia’ – proiect de promovare a lecturii în Anul Elevilor

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 noiembrie 2019, 11:36
Un grup de tineri din Sfântu Gheorghe a iniţiat proiectul ‘BookStaţia’, prin care îşi propun să promoveze lectura în rândul cetăţenilor municipiului şi să faciliteze schimbul de cărţi.
Aceştia vor amplasa, luna viitoare, mai multe rafturi cu cărţi în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe, precum şi în staţiile de autobuz, şi au solicitat sprijinul localnicilor pentru a aduna cât mai multe volume.
Colecta de carte va avea loc până pe data de 8 decembrie, iar donaţiile pot fi făcute la două cafenele din oraș, bufetul din incinta Teatrului ‘Tamasi Aron’, la liceele şi bisericile din oraş, la Casa de Cultură Municipală şi la Biroul de Imagine al Primăriei.
Iniţiativa aparţine unui grup de tineri de la liceele ‘Szekely Miko’ şi ‘Mikes Kelemen’ din Sfântu Gheorghe şi se înscrie în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul proiectului tematic ‘Anul elevilor’.