Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Covasna: 50 de euro subvenţie pentru chirie acordată tinerilor din Sfântu Gheorghe

Covasna: 50 de euro subvenţie pentru chirie acordată tinerilor din Sfântu Gheorghe
Foto: Sursa foto: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

Publicat de MIRELA ROTAR, 28 septembrie 2021, 12:34

Tinerii care locuiesc, lucrează sau sunt studenţi în municipiul Sfântu Gheorghe ar putea primi o subvenţie de maximum 50 de euro pe lună pentru plata chiriei, potrivit unui proiect de hotărâre iniţiat de autorităţile locale şi aflat în dezbatere publică.

Reprezentanţii Primăriei au precizat că scopul Programului multianual ‘Sprijin acordat tinerilor cu vârste cuprinse între 18-35 de ani pentru închirierea unor suprafeţe locative’ este de a ‘reduce fenomenul de plecare a tinerilor înspre alte comunităţi, dar şi de stimulare a tinerilor să revină în municipiu’.

Potrivit proiectului de hotărâre, aflat în dezbatere publică până în data de 6 octombrie pe site-ul Primăriei, municipalitatea va acorda acestor tineri un sprijin de maximum 50 de euro/lună, dar nu mai mult de 25% din valoarea totală lunară a chiriei, iar beneficiarul va suporta diferenţa de preţ a chiriei din fondurile proprii.

Primarul Antal Arpad a menţionat că 500 de tineri ar putea beneficia de subvenţie pentru chirie prin acest program.

La Miercurea Ciuc se va construi o fabrică de vată minerală
Administraţie joi, 17 aprilie 2025, 14:43

La Miercurea Ciuc se va construi o fabrică de vată minerală

Potrivit unui comunicat de presă, primăria Miercurea Ciuc a semnat un contract de colaborare cu o firmă de profil din Ungaria, prin care se va...

La Miercurea Ciuc se va construi o fabrică de vată minerală
Economia judeţului Covasna rămâne stabilă în ciuda turbulenţelor de pe piaţa internaţională
Administraţie marți, 15 aprilie 2025, 11:58

Economia judeţului Covasna rămâne stabilă în ciuda turbulenţelor de pe piaţa internaţională

Mediul de afaceri din acest județ este într-o proporţie covârşitoare format din microîntreprinderi. Ceea ce aparent este un dezavantaj a...

Economia judeţului Covasna rămâne stabilă în ciuda turbulenţelor de pe piaţa internaţională
La Brașov, proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas
Administraţie joi, 10 aprilie 2025, 18:34

La Brașov, proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas

Proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas. Pentru unul dintre centre, cel ce urmează a fi în Stupini, s-a ajuns la faza de...

La Brașov, proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas
Primăria Săcele achiziţionează 7 autobuze electrice
Administraţie miercuri, 9 aprilie 2025, 17:53

Primăria Săcele achiziţionează 7 autobuze electrice

Achiziţia face parte din programul de reînnoire a parcului auto şi tranziţia către transportul verde-ecologic. Potrivit primarului municipiului...

Primăria Săcele achiziţionează 7 autobuze electrice
Administraţie miercuri, 9 aprilie 2025, 14:00

Lucrările la centura Corunca-Ernei ar putea începe anul acesta

După mai bine de 12 ani de la demararea proiectului, noii indicatori tehnico economici ar putea fi aprobaţi în următoarele luni. Deocamdată,...

Lucrările la centura Corunca-Ernei ar putea începe anul acesta
Administraţie miercuri, 9 aprilie 2025, 13:11

Serviciul Paşapoarte şi Înmatriculări Auto Mureș se va muta pe str. Gheorghe Doja

Consilierii locali au aprobat ca serviciul să utilizeze spaţii din fostul Liceu de Chimie, clădire ce a fost renovată şi reabilitată....

Serviciul Paşapoarte şi Înmatriculări Auto Mureș se va muta pe str. Gheorghe Doja
Administraţie marți, 8 aprilie 2025, 17:03

Primăria Sfântu Gheorghe vrea să înfiinţeze o ‘Casă a ştiinţelor’ în incinta fostei fabrici de ţigarete

Consiliul Local Sfântu Gheorghe, reunit azi în şedinţă extraordinară, a aprobat studiul de oportunitate pentru ‘Casa ştiinţelor’...

Primăria Sfântu Gheorghe vrea să înfiinţeze o ‘Casă a ştiinţelor’ în incinta fostei fabrici de ţigarete
Administraţie marți, 8 aprilie 2025, 14:24

Viceprimarul asigură funcționarea activității Primăriei Tg.Mureș

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunţat că procurorii DNA i-au interzis exercitarea atribuţiilor de primar pentru o...

Viceprimarul asigură funcționarea activității Primăriei Tg.Mureș