Corvinul și Oțelul se înfruntă în finala Cupei României
Publicat de Stan Lucian, 15 mai 2024, 16:01
Ultimul act al Cupei României la fotbal opune, miercuri seara, la Sibiu, de la ora 20.30, formațiile Corvinul Hunedoara și Oțelul Galați.
Divizionara secundă Corvinul, revelația acestei ediții, a trecut în semifinale cu scorul de 3-1 de FC Voluntari, după ce în sferturi o umilise pe CFR Cluj cu 4-0.
Oțelul a eliminat-o în semifinale cu 2-1 pe Universitatea Cluj, după ce în sferturi s-a impus, în Băniei, în fața formației CS Universitatea Craiova, cu 1-0.
Câștigătoarea finalei de la Sibiu își va asigura prezența în preliminariile Europa League, a doua competiție intercluburi ca importanță organizată de UEFA.
Autor: Valeriu Voaideș