Corul de Copii Radio, în concert cu Rod Stewart
Publicat de MIRELA ROTAR, 26 septembrie 2018, 10:04 / actualizat: 28 septembrie 2018, 21:50
„Ei sunt viitorul” a spus cântăreţul şi compozitorul britanic Rod Stewart în finalul concertului de la Bucureşti când, pe scenă, alături de el a urcat Corul de Copii Radio, pentru a interpreta împreună melodia Sailing.
Concertul a făcut parte din seria de evenimente dedicate Zilelor Bucureştiului, prin care s-au marcat 559 de ani de la prima atestare documentară a Capitalei dar şi împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.
Născut pe 10 ianuarie 1945, Sir Roderick David Stewart este unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni britanici. Artistul englez este interpretul unor piese celebre, precum Time after Time, ’Da Ya Think I’m Sexy, Some Guys have All the Luck, In my Life, She Makes me Happy şi multe altele. Albumele lui au fost vândute în peste 100 de milioane de copii în întreaga lume.
Cu zeci de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, în Japonia, SUA şi Canada, Corul de Copii Radio a primit numeroase distincţii şi premii, iar în 2004 Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană a acordat acestuia titlul de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.
Nu este pentru prima oară când Corul de copii urcă pe scenă aIături de orchestre şi muzicieni celebri. În anul 2017, Corul de Copii Radio a apărut alături de London Philharmonic Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, la Bucureşti în cadrul Festivalului Enescu şi la Londra pe scena Royal Festival Hall, în Oedipe de George Enescu. În acelaşi an a cântat în Parsifal de Wagner la Ateneul Român. În 2016, Corul de Copii Radio a urcat pe scena Festivalului RadiRo, alături de Orchestra Naţională Radio şi de Corul Academic Radio, într-un concert extraordinar cu Carmina Burana de Carl Orff la Sala Radio.