Copil accidentat în timp ce se afla în ambulanță

Publicat de Corina Muntean, 18 septembrie 2019, 19:10
Un copil de șase ani de la un centru de plasament din Brașov, aflat într-o ambulanță, a fost accidentat grav pe DN 13, pe Valea Bogații. Copilul fusese operat pe inima la Târgu Mureș. Ambulanță a oprit pentru o scurtă pauză pe marginea drumului, moment în care a fost lovită de un autoturism care venea din sens opus.
Salvarea a fost pur și simplu răsturnată în afară părții carosabile, iar minorul, rămas înăuntru, a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic de Copii Braşov, în stare stabilă.
Copilul era însoțit de o angajată a Complexului de Servicii „Măgura“ Codlea care a fost aruncată la câțiva metri de locul accidentului.
Femeia este în stare gravă la spital. Copilașul este instituţionalizat la Centrul de plasament pentru copilul cu handicap sever „Speranţa“.