Copiii din şcoala primară se implică în Laboratorul Verde al Reciclării
Publicat de radiomures, 22 octombrie 2012, 00:00
Copiii din învăţământul primar din Tîrgu-Mureş se implică în Laboratorul Verde al Reciclării.
Este vorba despre un proiect iniţiat de Ministerului Mediului şi Pădurilor, având ca partenere administraţiile locale din 25 de oraşe din ţară şi Asociaţia Eco-Ambalaje.
Laboratorul Verde al Reciclării este de fapt un autocar modificat, care va ajunge şi în Tîrgu-Mureş în cursul primului semestru al acestui an şcolar, pentru a-i îndemna pe cei mici să colecteze selectiv deşeurile şi să le recicleze, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Tîrgu-Mureş, Aurel Trif.
Proiectul implică, la nivel naţional, peste 5.000 de elevi din 52 de şcoli.
Laboratorul Verde va poposi la Bucureşti, Piteşti, Târgovişte, Ploieşti, Slobozia, Constanţa, Tulcea, Focşani, Iaşi, Roman, Bacău, Sfântu Gheorghe, Braşov, Tîrgu-Mureş, Mediaş, Sibiu, Cluj Napoca, Zalău, Baia Mare, Satu Mare, Arad, Deva, Târgu Jiu, Craiova, Alexandria.
Adela Moldovan