Copiii orfani nu vor mai putea fi cazaţi în centre de plasament

Publicat de radiomures, 3 noiembrie 2018, 15:48
Potrivit unei legi noi, care intră în vigoare în prima zi a anului viitor, autorităţile vor trebui să-i asigure fiecărui copil care nu are părinţi un mediu de viaţă familial. Dacă un copil nu poate fi crescut de părinţi, el trebuie să fie plasat la rude, într-o familie substitutivă sau la asistent maternal, şi nu în instituţii colective, care nu pot oferi condiţiile necesare unei dezvoltări armonioase din punct de vedere emoţional, spun iniţiatorii proiectului.
Astfel, legea adoptată de Parlament majorează de la 3 la 7 ani vârsta până la care se interzice plasamentul copiilor într-un serviciu de tip rezidenţial. Fac excepţie cei care au nevoie de îngrijiri speciale.
Proiectul de lege a fost trimis preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.