Copiii din Tg. Mureș i-au cântat lui Isus, de Înviere

Publicat de radiomures, 8 aprilie 2018, 15:05
După Sfânta Liturghie solemnă din ziua de Paști, oficiată astăzi la Biserica greco-catolică ”Adormirea Maicii Domnului” din Tîrgu-Mureș, câteva zeci de copii au susținut un program artistic dedicat Învierii Domnului.
Au spus poezii și au cântat chiar și prichindei de doar doi sau trei anișori:
Pentru strădania lor, copiii au primit mici atenții ”dulci” din partea părintelui paroh, Ioan Fărcaș, care a făcut apel la părinți pentru a-i aduce mai des pe copii la Isus:
Trebuie să vă mulțumesc și dumneavoastră, părinților, care depuneți efort uneori renunțând la activitățile dumneavoastră familiale sau de serviciu, pentru a-i aduce. Să știți că aceste momente, aceste clipe pe care le petrec la Biserică, nu sunt pierdute. Ele vor forma fundamentul edificiului care mai târziu se va chema Omul. Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră, avem nevoie să-i aduceți la Biserică pentru ca să putem spera la o societate sănătoasă de mâine.”
După Sfânta Liturghie din ziua de Paști, preoții au sfințit bucatele pregătite pentru această sărbătoare, fiind oficial încheiată perioada de post.
Cristina Bulbescu