Copiii din Mureș, Sibiu și Brașov învață arhitectură

Publicat de MIRELA ROTAR, 9 iulie 2019, 12:40
Zeci de copiii din județele Sibiu, Mureș și Brașov sunt așteptați de săptămâna aceasta să participe la ateliere în domeniul arhitecturii.
Fundația Mihai Eminescu Trust din Sighișoara dă startul programelor de vară pentru cei mai mici locuitori ai satelor.
Începând cu 10 iulie, copiii cu vârste între 9 și 13 ani sunt așteptați la o serie de 16 ateliere ce fac parte din proiectul „Micul arhitect – Program de educație non-formală în domeniul arhitecturii”, organizat de fundație și finanțat de Ordinul Arhitecților din România.
Proiectul se va desfășura în satele Alma Vii și Mălâncrav din județul Sibiu, Archita din județul Mureș și Viscri din județul Brașov și urmărește să-i învețe pe cei mici să protejeze și să valorifice patrimoniul cultural local din mediul rural al Transilvaniei.
Virgil Natea