Copaci doborâți de vijelii în Harghita și Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 august 2021, 07:06
Mai mulţi copaci au căzut pe carosabil sau pe liniile electrice în mai multe zone ale judeţului Harghita, echipele de drumari sau cele ale distribuitorului de energie intervenind pentru rezolvarea problemelor.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, un copac a căzut pe carosabil pe DN 13A, care leagă municipiul Miercurea Ciuc de Odorheiu Secuiesc. De asemenea, un copac a căzut pe liniile de medie tensiune în oraşul Bălan, o situaţie similară fiind înregistrată şi în localitatea Sâncrai, unde un cablu electric a fost rupt.
ISU Harghita a mai anunţat că un arbore a fost lovit de fulger şi a luat foc în Frumoasa, pentru stingerea incendiului intervenind pompierii serviciului voluntar din localitate.
Și ISU Mureș a intervenit aseară pentru degajarea mai multor copaci doborâți de vijelie. La Sovata un copac a căzut pe un bloc de locuințe, la Sighișoara a fost vorba de un copac căzut pe firele electrice, iar în Tg Mureș pompierii au îndepărtat un arbore căzut pe carosabil, pe strada Victor Babeș.
Alina Andrei