Controalele Inspectoratului Județean de Poliție Mureș de la sfârșit de săptămână au scos la iveală surprize neplăcute
Publicat de Corina Muntean, 25 mai 2020, 16:30
Un tânăr de 21 de ani din Târgu Mureș a fost oprit în trafic pentru un control de rutină, dar în urma testării cu aparatul Drug Test, acestuia i-a rezultat o valoare pozitivă, fiind condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a prezenţei substanţelor psihoactive. Cercetările autorităților continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Iar la Târnăveni, un tânăr de 19 ani, fără permis și sub incidența măsurii de izolare a fost surprins în trafic. Ca urmare, tânărul a fost plasat în carantină instituționalizată și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.
Iulia Vizi