Controale la CFR
Publicat de radiomures, 30 octombrie 2014, 12:34
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a dispus Corpului de control efectuarea unui control tematic la CFR Marfă, CFR Călători şi la CFR SA.
Se verifică legalitatea încheierii şi derulării contractelor de achiziţie a serviciilor de mentenanţă şi reparaţii încheiate de cele trei companii feroviare din 2012 până în prezent.
Tribunalul Cluj a dispus ieri arestarea la domiciliu a omului de afaceri Călin Mitică, care controlează două societăţi feroviare , a lui Teodor Gavriş, şef Serviciu Automotoare şi ulterior director de tracţiune în cadrul SNTFC CFR Călători, şi a altor cinci persoane într-un dosar de corupţie privind activităţi de transport feroviar.
Agerpres