Controale la toate spitalele de psihiatrie din țară

Publicat de Corina Muntean, 19 august 2019, 18:12
Toate spitalele de psihiatrie din ţară vor fi controlate – a anunţat astăzi ministrul sănătăţii, Sorina Pintea.
Ea şi-a încheiat controlul început la Spitalul Săpoca din judeţul Buzău, unde în noaptea de sâmbătă spre duminică cinci pacienţi au fost ucişi şi alţi opt au fost răniţi de un pacient cu probleme de alcoolism.
Concluziile anchetei Corpului de Control al Ministerului Sănătății la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca vor putea fi cunoscute abia peste o lună. Acesta este anunțul făcut de ministrul sănătății, Sorina Pintea, în urma vizitei de astăzi la Secția exterioară Ojeasca a aceluiași spital de psihiatrie.