Contractul pentru lotul 2 al autostrăzii A1 Sibiu – Pitești urmează să fie semnat zilele acestea
Publicat de MIRELA ROTAR, 25 ianuarie 2022, 12:43
Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2 al autostrăzii A1 Sibiu – Pitești urmează să fie semnat până la sfârșitul săptămânii.
Lotul Boița – Cornetu are o lungime de 31 de km și este cel mai greu tronson al autostrăzii. Constructorul, o firmă din Turcia, are ca termen de realizare 68 de luni, din care primele 18 sunt pentru proiectare, iar următoarele 50 pentru execuție.
În prezent, în lucru sunt doar capetele autostrăzii, lotul 1 Sibiu – Boița de 13 km, respectiv 30 de km pe lotul 5 Pitești – Curtea de Argeș.