Contracte semnate pentru trei drumuri din județul Mureș
Publicat de radiomures, 14 ianuarie 2016, 10:52 / actualizat: 14 ianuarie 2016, 12:29
Este vorba despre asfaltarea unui tronson de aproape 12 kilometri din drumul județean Mureni-Archita-limită județ Harghita și despre lărgirea unor tronsoane de pe drumurile Zau de Câmpie-Valea Largă-limită județ Cluj și Breaza-Voivodeni-Glodeni.
Consiliul Județean Mureș a semnat contractele de întocmire a Studiului de Fezabilitate și a documentațiilor necesare, iar în următoarele două luni vor fi întocmite studiile de fezabilitate și documentațiile de obținere a avizelor și acordurilor din certificatul de urbanism necesare.
După finalizarea contractelor vor fi demarate licitațiile pentru execuția lucrărilor, spune președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre.
Cel mai lung este cel de 11,8 kilometri, între Mureni și Archita, limită cu județul Harghita, este un drum județean care leagă cele două sate de județul Harghita. De asemenea, este vorba de lărgirea drumului Zau de Câmpie – Valea Largă, pentru că acolo avem în intravilan, la un moment dat, o porțiune de drum de 3 metri, 3 metri și jumătate, și putem să îl ducem la 5 metri și în anumite porțiuni la 5 metri și jumătate între case. Al treilea drum pentru care am semnat contractul pentru studiu de fezabilitate este Breaza-Voivodeni-Glodeni, într-o zonă este foarte îngust acel drum și vrem să îl ducem și pe el la standardele unui drum județean.”
Duratele pentru întocmirea documentațiilor sunt de 45 de zile pentru drumul județean Mureni-Archita-limită județ Harghita, 35 de zile pentru lărgirea tronsoanelor din drumul județean Zau de Câmpie Valea Largă-limită județ Cluj și 30 de zile pentru drumul județean Breaza-Voivodeni-Glodeni.
Raluca Creţ
Foto: www.cjd.ro