Contracte de deszăpezire încheiate la CJ Mureș
Publicat de MIRELA ROTAR, 4 noiembrie 2020, 10:42
Deszăpezirea celor 700 de km de drumuri din județul Mureș aflate în administrarea Consiliului Județean este asigurată pentru primele două luni din sezonul rece care urmează, susţin autorităţile.
Asta deoarece încă de săptămâna trecută au fost reînnoite contractele cu cele trei firme responsabile de întreținerea pe timp de iarnă a drumurilor județene. Sanda Vițelar, consilier de comunicare în CJ Mureș, a precizat că firmele sunt obligate, prin contract, să asigure atât utilajele de deszăpezire cât și materialele antiderapante necesare:
Pentru a evita situațiile din anii anteriori, când licitațiile de desemnare a operatorului de deszăpezire nu erau încheiate până la căderea zăpezii, în urmă cu patru ani s-a decis încheierea unor contracte pe patru ani de zile. Valoarea totală a contractelor pe lunile noiembrie și decembrie este de 1,4 milioane de lei, dar această sumă va fi suplimentată dacă va fi necesar.
Una din firme realizează deszăpeziri în zonele Reghin și Gornești, cealaltă în zona Sighișoarei, iar în Sâncrai, Gănești, Șăulia și Miercurea Nirajului o a altă firmă este responsabilă pentru întreținerea pe timp de iarnă a drumurilor județene.
Valeriu Russu