Contrabandă cu alcool, la Brașov

Publicat de radiomures, 29 februarie 2016, 09:06
Polițiștii braşoveni au destructurat o reţea de contrabandişti cu alcool, în urma percheziţiilor desfăşurate în Braşov şi în alte trei judeţe.
În urma celor 25 de percheziţii la care au participat aproape 80 de poliţişti şi inspectori vamali, oamenii legii au confiscat 4.050 litri alcool, două instalaţii de prelucrare a alcoolului şi suma de 12.000 lei, iar doi administratori de firme au fost reținuți pentru 24 de ore.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov au făcut 20 de percheziții și 5 verificări la firme, în județele Brașov, Satu Mare, Vrancea și Vâlcea. Activitățile au fost desfășurate de polițiști împreună cu inspectori vamali din cadrul Direcţiilor Regionale Vamale competente şi au fost puse în executare 6 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul poliției, pentru audieri.
În urma cercetărilor s-a stabilit că în perioada 2014-2016, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale din județele Braşov, Satu Mare, Vrancea şi Vâlcea, cei 6 suspecţi ar fi făcut operaţiuni comerciale având ca obiect livrarea și achiziţia de băuturi spirtoase, fără să evidenţieze în contabilitate veniturile realizate.
„În urma audierilor, doi dintre administratori, au fost reținuți sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și deținere în afara antrepozitului fiscal, respectiv comercializarea pe teritoriul României, a produselor accizabile supuse marcării. Cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov“, a declarat pentru monitorulexpres.ro, cms.șef de poliție, Liviu Naghi.
Vali Blajovan
Foto: vestea.net