Continuă investiţiile în sănătatea braşoveană
Publicat de Uifalean Cristian, 21 iulie 2023, 12:43
Todorică Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a semnat, ieri, patru contracte de furnizare a unor echipamente destinate Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Este vorba despre aparaturi medicale de diagnosticare pacienţi, de transport probe biologice şi de stocare a medicamentelor, achiziţionate în cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente şi aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov”.
Prin intermediul acestui proiect, Consiliul Judeţean Braşov a accesat aproape 6,8 milioane de lei, ceea ce a condus la o economie de aproape 1,8 milioane de lei permițând achiziţii suplimentare, stabilite pe baza necesităţilor identificate de personalul medical de la UPU Judeţean.
Astfel, au fost lansate procedurile de achiziţie pentru cinci loturi de echipamente, patru dintre acestea fiind atribuite. Pentru lotul al cincilea se va rela procedura de achiziţie.
Sursa: RADOR