Consultaţii gratuite în Brașov

Publicat de radiomures, 3 noiembrie 2017, 12:18
Peste 300 de persoane vor beneficia de consultaţii gratuite la Caravana Sănătăţii ‘Harta Viselor’, organizată sâmbătă şi duminică în localitatea Buneşti de Asociaţia ‘Harta Viselor’, împreună cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România – filiala Braşov.
Caravana de Sănătate cuprinde texte paraclinice şi consultaţii medicale pe următoarele specializări: ORL, oftalmologie, cardiologie, pediatrie, medicină internă, dermatologie.
Activitatea se va desfăşura mâine între orele 9,30 – 18,00, iar duminică de la 9,30 la 14,00 la Căminul cultural şi la cabinetul medical din localitate.
Pentru acest eveniment a fost mobilizată o echipă formată din 10 medici specialişti şi 20 de voluntari – asistenţi medicali, studenţi, membri ai Crucii Roşii şi ai Asociaţiei ‘Harta Viselor’.