Consultări la Palatul Cotroceni.
Publicat de radiomures, 12 februarie 2012, 00:00
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului, Traian Băsescu, i-a invitat, mâine, pe liderii partidelor şi formaţiunilor parlamentare.
Temele anunţate vizează perspectivele ratificării, de către România, a Tratatului european privind disciplina fiscală şi bugetară, precum şi dialogul dintre partide şi funcţionarea Parlamentului.
Reamintim că preşedintele îi invitase pe liderii politici parlamentari, la consultări pe aceste teme, la începutul săptămânii trecute, însă, discuţiile au fost anulate, din cauza demisiei Cabinetului Emil Boc.
Secretarul general al PDL Ioan Oltean a declarat, astăzi, pentru AGERPRES că democrat-liberalii vor face tot posibilul pentru identificarea de soluţii care să conducă la ratificarea tratatului european de convergenţă fiscală, deblocarea dialogului între partidele parlamentare şi buna funcţionare a Parlamentului.
Tot mâine, la ora 11.00, se va desfăşura şi Biroul Permanent Naţional al PDL, a mai precizat Ioan Oltean.
Şi reprezentanţii UDMR vor merge, mâine, la consultările cu preşedintele Traian Băsescu.
Declaraţia afost făcută, astăzi, de vicepreşedintele politic al Uniunii, Borbely Laszlo, care consideră că Opoziţia ar trebui să vină la Parlament.
Partidul Social Democrat va lua o decizie în privinţa participării la consultările de de la Palatul Cotroceni, în cadrul Uniunii Social Liberale, a declarat pentru AGERPRES preşedintele formaţiunii, Victor Ponta, copreşedinte al USL.
O decizie în acest sens va fi luată după ce liderul social-democraţilor va discuta cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al USL.
Consultările urmează să aibă loc mâine, de la ora 12,00 cu reprezentanţii Uniunii Social Liberale şi de la ora 13,00 cu cei ai partidelor de la guvernare.
Rador, Agerpres