Consulatul german de la Sibiu va fi închis publicului în zilele Summitului UE
Publicat de Corina Muntean, 2 mai 2019, 19:11
Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu va fi închis publicului în zilele de 8 şi 9 mai, cu ocazia Summit-ului UE, potrivit unui comunicat de presă.
În 9 mai, Sibiul va fi, pentru o zi, capitala politică a Uniunii Europene, aici urmând să se reunească şefii de stat şi de guvern din UE. Summitul UE se va desfăşura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu din Piaţa Mare.
Preşedintele Klaus Iohannis va purta discuţii cu oaspeţii săi chiar în biroul pe care l-a ocupat când era primar al municipiului, a anunţat, recent, actualul edil al oraşului, Astrid Fodor.