Conştientizarea riscului producerii unui seism major în România

Publicat de Corina Muntean, 4 martie 2019, 16:11
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului organizează azi, când se împlinesc 42 de ani de la marele cutremur din 1977, o serie de evenimente de conştientizare a riscului producerii unui seism major în România.
Între altele vor fi tururi ghidate gratuite prin Bucureşti în cadrul cărora vor fi prezentate efectelor marilor cutremure asupra Capitalei, dar şi a contextului actual, de ce sunt atâtea clădiri vulnerabile seismic şi care sunt perspectivele de îmbunătăţire a situaţiei.
Experţii spun că în 1963 au fost adoptate primele norme complete în domeniul rezistenţei clădirilor la seism şi, ca atare, tot ce s-a construit înainte de această dată poate prezenta riscuri. Dintre acestea, clădirile cu un nivel sau două ar putea trece testul unui cutremur ca cel din 1977 în mai mare măsură, însă cele care depăşesc trei etaje prezintă riscuri ridicate. Aceleaşi riscuri le prezintă şi clădirile de peste trei etaje construite între 1990 şi 2001 pentru că, afirmă aceeaşi specialişti, în acea perioadă s-a construit mult, fără a respecta normele sau chiar fără autorizaţie.
Alexandru Cojocariu, expert în rezistenţa clădirilor la seism:
Ce s-a construi între 1990 şi 2000, pe vremea când nu exista /…/ Bucureştiului şi nu exista obligaţia proiectului tehnic pentru emiterea autorizaţiei de construire, drept pentru care lumea construia cum îi trăznea prin cap, lua o amendă de 7 milioane, plătibile jumătate în 48 de ore, şi intra în legalitate.”
Primăria generală a făcut în anii 90 o primă evaluare pentru clădirile mari construite înainte de 1963 şi a reieşit că există aproape 400 de imobile cu risc seismic ridicat. Expertize au fost făcute şi pentru blocurile construite în perioada comunistă, cele care, se pare, respectă normele la fel de bine ca şi clădirile construite după anul 2001.