Consolare de Paști și Florii pentru credincioșii ortodocși

Publicat de Corina Muntean, 10 aprilie 2020, 17:23
Potrivit ultimelor îndrumări date de Cancelaria Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii vor putea beneficia de mici daruri pascale în perioada imediat următoare, după restricțiile privind participarea la sfintele slujbe.
Oficiile liturgice de Florii, din Săptămâna Pătimirii și de Sfintele Paști vor fi săvârșite doar de slujitorii bisericești, fără participarea credincioșilor.
Parohiile și mănăstirile vor oferi de Florii ramuri de salcie, prin intermediul voluntarilor care le vor duce la domiciliul solicitanților.
Credincioșii vor putea beneficia și de pâinea binecuvântată stropită cu aghiazmă și vin, dar și de lumina sfântă de la Ierusalim, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, pr. Prof. Oliviu Botoi:
Pâinea binecuvântată pe care noi în Transilvania o cunoaștem sub denumirea de ”Paști” va fi sfințită în Joia Mare (16 aprilie), va fi ambalată igienic, în pachete închise iar în zilele de vineri și sâmbătă ( 17 și 18 aprilie), aceste pachete vor fi distribuite gratuit credincioșilor în locuri special amenajate înafara bisericilor. Lumina de Paști va fi adusă de la Ierusalim după care va fi distribuită și la bisericile din cuprinsul fiecărei eparhii. Se va putea distribui și la casele credincioșilor, la cei care solicită acest lucru și la cei care o așteaptă în fața locuinței.
Toate activitățile de distribuție a Paștilor, a luminii sau a ramurilor de salcie va fi făcută de voluntarii locali ai bisericilor, cu respectarea strictă a regulilor sanitare.
Măsurile dispuse de Sinodul BOR au fost luate cu aprobarea reprezentanților Ministerului de Interne.
Cristina Bulbescu