Consiliului Judeţean Braşov închiriază terenuri pentru aeroport.
Publicat de radiomures, 3 noiembrie 2010, 00:00
Plenul Consiliului Judeţean Braşov a aprobat ieri un contract de închiriere de la IAR Ghimbav pentru un teren cu o suprafaţă de peste 151.000 de metri pătraţi pe care ar urma să se construiască Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav. În acest sens va fi încheiat un contract de constituire a dreptului real de folosinţă în favoarea judeţului Braşov. Acest contract va da dreptul Consiliului Judeţean să construiască aeroportul, având drept de proprietate asupra construcţiilor pe care le va ridica. IAR Ghimbav solicită administraţiei judeţene să plătească o taxă de folosinţă a terenului de 125.000 de euro/an pentru primii 20 de ani, taxa urmând să scadă apoi la o treime. Un alt punct care a vizat aeroportul este legat de aprobarea fondurilor necesare lucrării de mutare a staţiei de epurare a apelor uzate şi conectarea comunei Hălchiu la conductele de apă ale Braşovului.
Adrian Munteanu