Consiliul Naţional Secuiesc a renunţat la organizarea Zilei Libertăţii Secuieşti

Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 24 februarie 2015, 18:11
Comemorarea urma să aibă loc în data de 10 martie, la Tîrgu Mureş.
CNS a luat această decizie deoarece nu doreşte să fie partenerul autorităţilor în demersurile lor de privare a drepturilor fundamentale ale omului, a subliniat preşedintele Consiliului la o conferinţă de presă organizată astăzi.
Izsák Balázs a subliniat că primarul oraşului Tîrgu Mureş, Dorin Florea, a interzis organizarea unei demonstraţii de protest pe 10 martie.
Cu toate că CNS a atacat în instanţă decizia primarului Dorin Florea, interzicerea organizării acestei acţiuni este în vigoare, iar CNS nu a semnat cu Primăria Târgu Mureş procesul verbal potrivit căruia era autorizată doar comemorarea la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, nu şi demonstraţia, a mai precizat preşedintele CNS.