Consiliul Naţional al Elevilor cere măști pentru toți copiii și dascălii din școli
Publicat de Corina Muntean, 23 august 2020, 17:39 / actualizat: 25 august 2020, 1:09
Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia asupra faptului că elevii au nevoie de materiale de protecţie în cadrul unităţii de învăţământ, pentru a micşora, pe cât posibil, riscul infectării cu virusul SARS-COV-2.
‘Guvernul României are datoria de a asigura aceste materiale de protecţie, aşa cum şi-a asumat în luna aprilie a acestui an‘, precizează reprezentanții Consiliului Naţional al Elevilor.
Reacţia acestora vine după ce, sâmbătă, vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că este imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii şi profesorii din România, dar că vor exista în fiecare şcoală din ţară dezinfectanţi şi măşti pentru copiii din familii sărace sau care îşi uită masca acasă şi, de asemenea, va fi asigurat accesul la apă şi canalizare.
În opinia Consiliului Naţional al Elevilor, ‘această lipsă de coerenţă şi consecvenţă atât în măsurile dispuse, cât şi în discursul public al Guvernului, a caracterizat întregul proces de începere a noului an şcolar‘.