Consiliul Local Brașov a aprobat înfiinţarea serviciului public de termoficare
Publicat de radiomures, 1 august 2016, 10:14
Hotărârea a fost luată în unanimitate de cei 24 de consilieri prezenţi la şedinţă.
Viceprimarul Mihai Costel a convocat o şedinţă de îndată cu un singur punct pe ordinea de zi, cel referitor la constituirea serviciului de termoficare. La ședință au participat și brașoveni supărați că de mai bine de 4 luni de zile se spală la lighean.
Consilierul local PSD, Tudor Duțu, a venit cu o propunere care nu numai că ar fi prelungit criza dar care i-a nemulțumit și pe brașovenii prezenți la ședință.
Ședința a durat peste două ore, și chiar dacă s-au pus de acord asupra soluției adoptate, va mai dura până apa caldă va curge din nou la robinetele brașovenilor racordați la sistemul centralizat, spune viceprimarul Mihai Costel.
Hotărârea de înfiinţare a serviciului public de termoficare în subordinea Primăriei Braşov a fost luată în unanimitate de cei 24 de consilieri prezenţi la şedinţă, din cei 27 pe care îi are CL Braşov.
(sursa rtt.ro)
Vali Blajovan