Consiliul Județean Mureș reînființează Asociația de Turism
Publicat de Corina Muntean, 9 octombrie 2017, 16:18 / actualizat: 10 octombrie 2017, 8:19
Această entitate juridică fusese închisă în urma unei hotărâri judecătorești, dosarul a fost depus iar zilele acestea ea va fi reînființată.
Președintele CJ Mureș, Peter Ferenc, a declarat că asociația este necesară pentru că în ultimii 4 ani județul Mureș nu a fost aproape deloc reprezentat, la diferite târguri și expoziții, naționale și internaționale.
Prin această asociație putem să cooptăm și alte localități sau chiar să avem colaborări cu alte județe, sau chiar și cu Ministerul Turismului, ca să ne prezentăm valorile. Deci, a fost o asociație turistică înainte, dar a fost închisă printr-o hotărâre judecătorească. Acolo au rămas și niște bani care nu pot pot folosiți decât dacă există o altă asociație, patru ani de zile județul Mureș nu a fost prezent nicăieri, doar toamna anușui trecut când am fost la Chișinău și la Budapesta.”
Prima participare, ca ofertă turistică completă a județului Mureș este preconizată în noiembrie la un târg turistic la București.
Din 2018, Peter Ferenc își dorește ca județul Mureș să fie reprezentat internațional, la târguri de turism, atât la Moscova cât și în capitalele europene din vest.
Valeriu Russu